Vizionaţi în întregime filmul Andrei Rublyov:
partea I, partea a II-a, partea a III-a, partea a IV-a, partea a V-a, partea a VI-a, partea a VII-a, partea a VIII-a, partea a IX-a, partea a X-a, partea a XI-a, partea a XII-a, partea a XIII-a, partea a XIV-a, partea a XV-a, partea a XVI-a, partea a XVII-a, partea a XVIII-a, partea a XIX-a, partea a XX-a.
Regia: Andrei Tarkovsky
Vizionaţi în întregime filmul El Topo (Cârtiţa):
partea I, partea a II-a, partea a III-a, partea a IV-a, partea a V-a, partea a VI-a, partea a VII-a, partea a VIII-a, partea a IX-a, partea a X-a, partea a XI-a, partea a XII-a, partea a XIII-a.
Regia: Alejandro Jodorowsky
Vizionaţi în întregime filmul Stalker (Călăuza) AICI:
Regia: Andrei Tarkovsky
Vizionaţi în întregime filmul Un bulgăre de humă AICI.
Regia: Nicolae Mărgineanu
La vale de dor şi jale… Mai sus, tot mai sus, până la bucăţica noastră de cer… Eminescu, Creangă…
Vizionaţi în întregime filmul Undeva în Est AICI.
Regia: Nicolae Mărgineanu
Undeva în Est suntem şi noi. Aproape de unde răsare soarele în fiecare Zi. Această localizare ne arată mai spirituali. Dar. Îndurăm. Am îndurat. Vom îndura. Şi iată taina: nu murim! Neamurile ne arată că suntem în Est. Puţin marginalizaţi, ce-i drept, dar destul de pământeni (continentali).
Mitropolitul Anastasie Crimca (aprox. 1550 – 1629) ocupă un loc deosebit în istoria culturii şi artei româneşti. El a fost unul dintre cei mai însemnaţi miniaturişti, formând la Dragomirna un centru artistic de acest gen, o şcoală cu renume, care a influenţat mult dezvoltarea preocupărilor artistice din celelalte mănăstiri moldovene.
Fiul lui Ioan Crimca din Suceava şi al soţiei sale, Cristina, a primit la botez numele Ilie.
În tinereţe a fost ostaş; pentru dovezile de vitejie în luptele cu cazacii, domnitorul Petru Şchiopul (1582 – 1591) i-a dăruit satul Dragomireşti, lângă Suceava.
S-a călugărit, probabil, la Putna.
A fost ales episcop la Rădăuţi în timpul lui Mihai Viteazul unde a păstorit doar câţiva ani, până la revenirea în ţară a Movileştilor, când a fost înlăturat din scaun.
În 1602, a ridicat la moşia sa de la Dragomireşti, cu ajutorul fraţilor Stroici, doi boieri de vază ai ţării, o biserică mică, devenită mai târziu bolniţă. Ea va fi cunoscută sub numele de Dragomirna.
În 1606 a fost ales episcop la Roman, iar în 1609 mitropolit al Moldovei.
Trebuie subliniat faptul că mitropolitul Anastasie Crimca este primul autoportretist cunoscut în pictura românească. Chipul său apare de 15 ori, în opt dintre manuscrisele sale. Este redat în diferite atitudini: fie cu mâinile împreunate pentru rugăciune sau ţinând o carte ori un pergament în mână, fie îngenuncheat în faţa bisericii mici de la Dragomirna ori a unor sfinţi. Manuscrisele sale reprezintă adevărate opere de artă ale genului, remarcându-se prin imaginaţie, inspiraţie, delicateţe, armonie de culori, ceea ce denotă finul simţ artistic al autorului.
Instrumentul cel mai frecvent asociat cu diavolul este vioara. Bizar este faptul că această legendă a fost cultivată din abundenţă de către înşişi marii violonişti, neîntrecuţi interpreţi ai unor opere muzicale ca Trilurile Diavolului ale lui Giuseppe Tartini (8 aprilie 1692 – 26 februarie 1770), Dansul Macabru al lui Charles-Camille Saint-Saêns (9 octombrie 1835 – 16 decembrie 1921), Povestea soldatului a lui Igor Stravinsky (17 iunie 1882 – 6 aprilie 1971) şi, mai ales, Capriciile pentru vioară ale lui Niccolò Paganini (27 octombrie 1782 – 27 mai 1840).
În ce-l priveşte pe Paganini, legendele care îl legau de diavol erau aşa de tenace, încât l-au făcut să poarte în permanenţă o scrisoare de garanţie din partea mamei sale care îi atesta originile de simplu muritor.
Se povesteşte că într-o zi, marele teolog, filosof şi mistic german, Eckhart von Hochheim, (1260 – 1328), stătea singur, la umbra unui copac meditând şi contemplând Fiinţa de mai multe ore bune.
Observându-l un discipol, acesta vine la el şi îl întreabă grijuliu:
- Maestre, de ce staţi singur?
- Nu eram singur, dar acum sunt!
Xaver Schnyder von Wartensee, scriitor de librete relata: ” Schopenhauer se lăuda adesea cu dinţii lui mulţi şi buni, ca un semn exterior că ar fi superior bipedului obişnuit . El lăuda ştiinţa naturii, căreia i se datora o minunată descoperire împotriva bolilor venerice: într-un pahar cu apă se dizolvă o porţie de clorură de var şi în ea se îmbăiază penisul după actul sexual. Astfel rămâi apărat de îmbolnăvire, explica el cu voce tare tuturor mesenilor, fie că doreau sau nu să audă acest lucru. Schopenhauer îşi numea pudelul omule!. atunci când dorea să-l înjure, aruncând, în acelaşi timp priviri laterale supărate spre vecinii săi.”
Schnyder povesteşte şi episodul cerţii dintre el şi Schopenhauer: “Eram adânciţi într-o dispută pe teme muzicale, iar chelnerul care ne servea stătea deja de o bucată de vreme lângă Schopenhauer cu un platou, prins în ardoarea polemicii. Atunci i-am spus: Luaţi, vă rog, o dată a priori, ca să pot lua şi eu o dată a posteriori . Schopenhauer strigă la mine, cu o privire plină de mânie şi dispreţ indescriptibile: expresiile pe care le folosiţi sunt expresii sfinte, pe care nu aveţi voie să le profanaţi şi a căror importanţă n-o pricepeţi”.
Josef Schmidt, celebrul tenor liric originar din România, a fost invitat după un concert de mare succes să ia parte la un bal berlinez. Era mic de statură, pirpiriu aproape, cu nişte priviri incandescente, în care pâlpâia o candoare de copil. strecurându-se agil prin sala scânteind în lumina candelabrelor, zări la un moment dat o tânără graţioasă, care îi plăcu. Îşi luă inima în dinţi, se apropie de ea, se înclină galant şi o invită la dans. Necunoscuta îl cântări însă cu ironie din priviri şi îi răspunse:
- Regret, dar nu dansez cu copii.
- Ah, iertaţi-mă – râse scurt tenorul – nu bănuiam că sunteţi însărcinată!
