Archive for the ‘Artă plastică’ Category

h1

Anastasie Crimca, primul autoportretist din pictura românească

august 14, 2009

Mitropolitul Anastasie CrimcaMitropolitul Anastasie Crimca (aprox. 1550 – 1629) ocupă un loc deosebit în istoria culturii şi artei româneşti. El a fost unul dintre cei mai însemnaţi miniaturişti, formând la Dragomirna un centru artistic de acest gen, o şcoală cu renume, care a influenţat mult dezvoltarea preocupărilor artistice din celelalte mănăstiri moldovene.

Fiul lui Ioan Crimca din Suceava şi al soţiei sale, Cristina, a primit la botez numele Ilie.

În tinereţe a fost ostaş; pentru dovezile de vitejie în luptele cu cazacii, domnitorul Petru Şchiopul (1582 – 1591) i-a dăruit satul Dragomireşti, lângă Suceava.

S-a călugărit, probabil, la Putna.

A fost ales episcop la Rădăuţi în timpul lui Mihai Viteazul unde a păstorit doar câţiva ani, până la revenirea în ţară a Movileştilor, când a fost înlăturat din scaun.

În 1602, a ridicat la moşia sa de la Dragomireşti, cu ajutorul fraţilor Stroici, doi boieri de vază ai ţării, o biserică mică, devenită mai târziu bolniţă. Ea va fi cunoscută sub numele de Dragomirna.

În 1606 a fost ales episcop la Roman, iar în 1609 mitropolit al Moldovei.

Trebuie subliniat faptul că mitropolitul Anastasie Crimca este primul autoportretist cunoscut în pictura românească. Chipul său apare de 15 ori, în opt dintre manuscrisele sale. Este redat în diferite atitudini: fie cu mâinile împreunate pentru rugăciune sau ţinând o carte ori un pergament în mână, fie îngenuncheat în faţa bisericii mici de la Dragomirna ori a unor sfinţi. Manuscrisele sale reprezintă adevărate opere de artă ale genului, remarcându-se prin imaginaţie, inspiraţie, delicateţe, armonie de culori, ceea ce denotă finul simţ artistic al autorului.

Reclame
h1

William Blake, profetul

august 12, 2009

William Blake William Blake (28 noiembrie 1757 – 2 august 1827) este unul dintre acele genii engleze pe care e foarte greu să le situezi într-un loc bine definit în istoria picturii. Îşi datorează numele atât condeiului cât şi penelului.

Opera sa poetică, deşi deconcertantă pentru cititorul obişnuit, rămâne una dintre culmile literaturii engleze.

A trăit până la şaizeci de ani într-o obscuritate relativă, considerat nebun de mulţi dintre contemporanii săi; şi-a câştigat modest viaţa gravând desenele altora şi ilustraţii proprii la Biblie, Dante, Vergiliu şi la poemele scrise de el.

Dacă din punct de vedere academic tehnica lui de desenator avea unele lacune, s-a străduit să compenseze cu împrumuturi, conştiente sau nu, din trecut. Forţa operei sale stă în primul rând în imaginaţie. Blake susţinea că este direct îndrumat de voinţa divină şi că artistul este trimis pe pământ ca să-şi pună viziunile la îndemâna celorlalţi oameni.

Insistenţa sa de a contura figurile cu o trăsătură energică vine din voinţa de a exprima simbolurile religioase în chipul cel mai concret cu putinţă. Un duh sau o viziune, spunea el, nu sunt un abur sau un nimic… Măreţia ideilor stă în precizia lor.

Se poate descoperi o prefigurare a suprarealismului în aceste coşmare în care bizarul se întrece cu ilogicul şi cu supralogicul, dar în care privitorul modern rămâne cel mai adesea sceptic.