h1

Din volumul „Cioplitură în cap”

Cioiplitura in capIubită de piatră



M-am jucat cu o piatră

la o vârstă de bronz

şi, ciudată,

când nu descoperisem încă

taina norilor

Rogvaiv cioplitor al culorilor

Piatra

piatra de piatră

piatra de bronz

şi piatra de gheaţă.

Femeia de piatră

femeia de bronz

femeia de gheaţă,

mă-ndârjesc în căutare,

mă caţăr

pe piatra de gheaţă

pe piatra de bronz,

pe ţurţuri de gheaţă

pe ţurţuri de bronz,

scăpărat şi aprins

cioplesc prin culori

ce-n mine s-au încins.

Piatra din piatră

piatra din bronz

piatra din gheaţă


femeie de piatră

femeie de bronz

femeie de gheaţă

iubită de gheaţă

iubită de bronz

iubită de piatră…

Dau totul

pe tot ce există

în schimbul unei pietre

ce-mi tronează

gândirea.

Cioplitură fără zgomot

Poate mă întrebi

de ce tac…

taci,

poate mă întrebi!

Ascultă rupându-se clipa

din  noi,

departe,

evadând

în amintiri…

Roagă-mă să te strâng

mai tare…

se mişcă piatra

din tine

ca o vedenie neaşteptată.

Nu te mai risipi

în nimicuri de ieri,

dă-te pe faţă cu lacrimi,

soarbe-mi sufletul

poate ciudat,

poate spart

în dureri…

Cioplitură verde


Am intrat în verde

atâta de verde

încât sufletul meu,

capcană de verde,

s-a frământat verde.

Scăldându-mă-n verde

atâta de aprig

scăpărat şi aprins

sângele fluviu al meu

s-a forţat ca să spună

că-i verde, roşu aprins…

Aruncat în marea

atâta de verde

am slobozit zarea

ce-n verde se pierde.

Ciob de stea

Cioplesc un sâmbure de artă

într-o peşteră de piatră

ca-ntr-o inimă de femeie albastră.

Când mă îndrăgostesc

de aceste cioplituri

pentru a mă căţăra

la nemurirea din stele

ce rost mai are

iubirea florilor nepolenizate

Într-o corolă albastră

de suflet

ca un ciob de stea

rotunjit

în forma sacră

de dureri?!

A fost să fie…

Nu ştiu de ce a fost să fie

ca tu să vii în poezie…

Tu, piatră sfântă şi-mpietrită

femeie, stea ne-nsufleţită

tu eşti femeie între pietre

şi piatră crudă-ntre femei

dar te iubesc,

o, piatră rară

ca un poet o soart-amară…

Nu ştiu de ce a fost să fie

ca tu să vii în poezie.

Rătăcit

Caut prin mine un copil

Pierdut în singurătate.

Sar pe un ochi şi ucid

O noapte din sufletul meu.

Alunec pe o lacrimă într-o fântână

Adâncă până-n suflet de piatră.

Mi-am stors cămaşa de sânge

Rupând o flacără-n şapte.

Am crezut în păsări albastre

Ca-n nişte zboruri de flăcări.

O inimă albastră are gust

De cerneală ca o poezie.

Caut prin mine

Un rătăcit în singurătate.

Vânt cald mă bate în muguri…

Am dezlegat toate păsările

Îngheţate pe ramuri,

Stafii răstignite.

Le-am suflat pe nări suflet

Şi le-am slobozit dansul pe ramuri

Cu sfârşitul în cântec…

Vânt cald mă bate în muguri,

Eu voi rodi în păsări

Ca primăvara are chip de frumoasă

Şi copacul din cântec

S-a logodit cu păsări…

Mi-am săpat un templu



Mi-am săpat în piatră un templu

În templu o sală de dans

În sală o dansatoare

Si-n dansatoare o inimă.

Apoi am respirat…

Inima a început să bată

Dansatoarea să cânte

Sala să danseze

Templul să mă mişte

Şi piatra să mă doară.

Ciobul inocenţei

Iubita mea a plecat tren de vers

la mare.

Acolo şi-a amintit de suflet

zburând îndărăt pe cale ferată

de versuri-lumină:

Puişor de lebădă neagră

cu pene albastre,

să nu cheltui cuvinte

pe fluturi,

să ai grijă de cloşca

cu puii de bronz

şi de Lăbuş

să nu sară gardul în viitor

peste vreo noapte blondă…

S-ar putea să aibă dreptate

şi dansez

dansul lebedei lent…

La poarta privirilor tale


Ţi-am îmbrăţişat toţi nucii

din gardul de salcâmi altoiţi

cu mâinile mele de bronz,

de vis,

pe care mi le-aţi frânt

în deznădejde

şi-am plâns.

Am râs

şi-am plâns

la poarta privirilor tale

cu lacrimi ce-au curs

într-un ciob de stea

ca-ntr-un pocal

din care beau

nu ştiu ce beau

de mă împărtăşesc dimineaţa

şi seara

şi la prânz

cu un dram de poezie

ca un sfânt.


Cioplitură adormită


Pasărea albă şi-a făcut cuib

înăuntrul ei,

apoi a adormit bătând din aripi

ca să nu-şi schimbe culoarea

în timpul somnului.

Poetul şi-a făcut culcuş

înăuntrul lui,

apoi a adormit scriind poezii

ca să nu-şi schimbe pasărea

culoarea

în timpul somnului.

Pasărea a adormit

scriind poezii..

Cioplitură rituală

Sălcii bătrâne,

Despletiri păgâne…

În tremur de dor –

Cumpăna apelor,

A depărtărilor

Şi a păcatelor…

Pescăruşi de soare

Şi-au cerut iertare

De-albastru curat,

Care-a sângerat

Umărul de cer

Cu-n strigăt stingher…

De pe blândul zării

În poala mării

Trupul de fecioară

A ţipat afară

A ţipat încet

Cu pescar la piept.

Durere pierdută

Da,

să nu mai cioplesc ca statuile,

iubita mea m-atrage-ntre statui.

Au ajuns cioburile mele

până la ea,

departe,

orice statuie aşteaptă o femeie

durere

pierdută în piatră.

Să nu-mi rupeţi statuile,

iubita mea m-atrage-ntre statui.

Fiecare tristeţe

aşteaptă o statuie,

o femeie de piatră

ruptă

în mii de cioburi

până departe.

Să nu-mi rupeţi statuile ,

iubita mea m-aşteaptă-ntre statui.


Reclame

One comment

  1. Îţi foarte mulţumesc. Revin curând. Să nu ştergi nimic, te-aş ruga.



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: