h1

Din volumul „Katharsis”

katharsisVedenie

Ceea ce

nu şi-a închipuit nimeni

şi-a închipuit moartea.

Moartea a băut

din paharul cu otravă

moartea bea

din paharul cu şerpi

moartea

se autoflagelează.

Moartea taie şerpilor

morţi despicate,

vă jucaţi cu şerpi

la şerpi le spânzur vederea.

Rouă

A luat-o la nesănătoasa

Îşi purta în spinare coasa

Ca pe un trofeu

Ce-l ascuţea pe dinţi.

Îşi purta casa în spinare

La fel cum îşi purta şi coasa

Şi dinţii – perle albe

De care îşi ascuţea tăişul

Trofeului.

Îşi purta în spinare trofeul

La fel cum îşi ascuţea

Dinţii de coasa lui –

Perla albă

Îşi ascuţea coasa

De dinţii ierbii –

Perle albe.


Regret pentru iarnă

Îmbătrâneşte iarna

Tot mai mult îmbătrâneşte iarna

I se ridează faţa

I se ridează plapuma

Ca o lebădă ce-şi strânge aripa.

Aştept să moară iarna

O cern printr-o clepsidră

Clepsidra are chip de mireasă albă

Şi de lebădă neagră,

Prin ea îşi scurge iarna viaţa

Viaţa ei care în loc de ani

Are corbi

Pui de lebădă neagră.

Moare iarna

O plapumă este iarna

I se ridează aripa

Ca unei mirese negre.

Mod de a fi

Piaţa Londrei

răsturnată

ploaia a început să curgă

în sus

nimeni nu ştie

când

inima mea se va întoarce

cu vârful în sus

şi se va topi

ca o lumânare cu lacrima în jos,

când între geamuri

se va zbate timpul…

simt în mine

piaţa Londrei

răsturnată.

Din lumea misterelor

Lumea zice că m-am trezit dimineaţa

în zori

ca să sorb roua cu vederea

de pe trandafiri

şi de pe alte ştiinţe

de-atunci am genele ude de rouă

şi tot de-atunci îmi şterg ochii,

frumoşii,

cu batista,

punând-o rapid la loc,

în buzunar,

să nu observe oamenii

că li s-a luat cerul.



Tot de–atunci cerul e mai viu

din pricina ochilor mei uzi,

s-ar putea să aibă dreptate lumea,

frumoasa –

sunt cel ce s-a trezit dimineaţa.


Omul cu steaua la cap

Am la mine în dormitor

o cană cu apă

la cap

sunt omul cu apă

la cap sunt omul

cu viaţă la cap.

Când dorm aud cascada

din cană

nu ştiu cine vine

de-mi umple mereu cana

de-mi vuieşte cana.

Îmi vuieşte cana ca marea

îmi vuieşte ca steaua

ca inima.

Puritate

Am rupt aseară un nod

şi nu am găsit nici un zgomot

în el

pe care să-l însămânţez

într-un clopot

ca pe o picătură de sânge.

şi-a zis copilul

în gând

pentru a nu fi auzit

decât de ciocârliile lui:

ce mare trebuie să fie clopotul

acela ca o picătură de sânge!

şi-a zis copilul

şi-a zis poetul:

aş putea să însămânţez

clopotul

cu un zgomot,

împletiţi-mi repede un nod

pe care să-l omor!

Extatica

Trebuie ca în acest munte

să mă doară piatra

la săparea peşterii,

la zările de piatră,

în trăsăturile măştii –

mă zgârie în ochi –

mă scufund în ea –

dar muntele

dispare în peştera mea.

Subtila pătrundere


Paznicul m-a întrebat

dacă pot să-l ţin pe umerii mei

i-am răspuns că pot

dar nu vreau

să mă împovărez

cu o personalitate în plus,

vreau înghiţirea, Ullikumi,

înghiţi-m-ar ştimele de piatră

ca să mai pot pune încă

titlul

subtila pătrundere

cu mii de trâmbiţe

ce pătrund fiindcă au pene.

Sensibil

Dacă zbor

negravitaţional nevăzute
Aripi

zbor sideral

gravitaţia nu există



unde zbor

incognoscibil

de spirală în ochi

de peşte

ea inspiră şi expiră



aerul nu se vede cu ochiul liber



Ea inspiră verb

Ea expiră să se expire

ceea ce nu se poate

aripa

Decântec pentru artă

Majoritar acordez pădurea

Majoritar rup florile

Majoritar scutur florile.

Schiţez orizonturi

Pentru fiecare dintre oameni

Umplu izvoare pentru râuri…

Majoritar tai frunză câinilor

Majoritar acordez pădurea

Majoritar rup florile

Majoritar scutur florile

Cuvântul

Mă-ntorc din vis

veştmânt de lumini îmi îmbracă

memoria,

zic,

mai multe lumini zic,

reîntoarcerea clară

stabilesc un consemn

între puteri.

Înviez griurile sub tălpi

profund ascuţit

ajung la roşu pur,

aşa cum macii

nu mai ştiu nicidecum

să vorbească.

A doua hartă


Înving dimensiunea

eu – linie pierdută

descoperă necesitatea liniei!

asemenea este vocea,

copile,

revoltă-te în inimă clară!

Mă caut în zbucium ,

luceşte-te şi pe dinafară,

copile,

fă o formă!

Alb

Ţin mâna ca pe un flaut

privind

cerul de trandafiri roşii arzând

va mai trece puţin

pustiuri de goluri

şi eu rătăcind

iată, unghiile îmi sunt flăcări

apusuri de unghii în flăcări

iar eu mă desprind

de lume

de flăcări

şi mai am gânduri care se-aprind

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: