Ghelasie Gheorghe

Marele ascet şi mistic, Avva Ghelasie, a fost încă de la începutul vieţii monahale ucenicul unuia dintre Părinţii îmbunătăţiţi purtători ai tradiţiei spirituale carpatine, cuviosul Arsenie Praja-Pustnicul din Cheile Rîmeţului.

În treizeci şi trei de ani de viaţă monahală isihastă îşi desăvârşeşte formarea sa monahală. În plus, în scrierile sale reuşeşte să acopere cu înţelegerea atât zona filosofiei antice greceşti, cât şi a celei orientale, pe terenul limbajului actual, la confluenţă cu ştiinţa şi arta. A dezbătut teme privind cosmologia, antropologia, biologia, evoluţionismul, genetica, medicina naturală, psihanaliza, etc., oferind o abordare a lor în cel mai pur spirit creştin-ortodox.

Dumnezeirea este Vorbire proprie, iar Creaţia este Vorbire de Creaţie. Dialogul dintre cele două Vorbiri este Taina Vieţii Veşnice.

Isihia (…) nu este tăcerea ci Cuvântarea Transcendentală.

Metafizica Creştină (…) este o metafizică pur creştină. Odihna este Extazul Mişcării şi Mişcarea, paradoxal, este Extazul Odihnei.

Cine nu are Mişcarea Dragostei nu are nici Odihna Iubirii.

Dialogul între Taine

Noi suntem Un Glas al Cuvântului Tău

Ce creează o Anume Fiinţă care să Întrupeze Acest Glas Dumnezeiesc

Ce se face şi o Cântare de Creaţie.

Eu sunt o Anume Rostire a Cuvântului Tău

Şi Această Rostire este Arhetipul meu Fiinţial,

Un Nume al meu Născut din cuvântul Numelui Tău

Scânteia ce stă ca Arhetip Fiinţei mele de Creaţie

Este această Rostire a Cuvântului Tău,

În care eu mă Regăsesc şi totodată te Întâlnesc pe Tine.

Eu sunt o Dăruire-Rostire a Ta

Şi în această Rostire Îţi invoc Numele Dumnezeiesc,

Doar în această Rostire găsind Calea către Tine.

Rostesc Numele Tău Doamne Iisuse Hristoase

În Glasul Numelui Tău să Regăsesc Glasul Cuvântului Viu

Să Regăsesc Rostirea a însăşi Fiinţei mele de Creaţie.